Michael Jackson a cucerit milioane de fani din toata lumea cu melodiile sale, dar si prin stilul unic de dans care l-a facut celebru. Pana de curand, pasii “imposibili” din melodia “Smooth Criminal” au fost un mister.
Multi dintre fanii artistului s-au intrebat cum reusea superstarul american sa se incline atat de mult in timp ce dansa, sfidand pur si simplu gravitatia.
Michael Jackson impresiona pe scena cu o miscare fantastica, iar acest lucru era posibil datorita unor pantofi special, care erau patentati pe numele sau. Inventia a fost inregistrata in 1993 de catre trei persoane, printre care si superstarul american.
Pentru spectaculoasa miscare de aplecare inainte din videoclipul “Smooth Criminal” s-au folosit cabluri, insa acest lucru s-ar fi observat intr-un concert live, iar Michael Jackson nu dorea asta. Asa ca impreuna cu alte doua persoane s-a pus pe munca si a inceput sa caute o solutie pentru a face acei pasi de dans si pe scena, fara sa se foloseasca de cabluri, iar intr-un final a reusit.
Cei trei au realizat o pereche de pantofi speciali, iar patentul cu numarul 5,255,452 a fost denumit “Metoda si mijloace pentru a crea iluzia de lipsa a gravitatiei”.
Sistem de ancorare
Tocurile pantofilor superstarului american aveau o scobitura speciala in care intra un fel de suport ieşit din podeaua scenei, iar astfel se realiza un sistem de ancorare suficient pentru ireala aplecare înainte. Dispozitivul este asemanator cu cel folosit pentru incaltarile astronautilor care lucreaza in spatiu, in conditii de gravitatie zero. Specialistii americani au spus ca a fost nevoie de multa munca, dar si de calcule matematice complicate pentru a realiza acei pantofi.
Tocurile incaltarilor superstarului american contineau si niste magneti, iar inainte ca Jackson sa faca respectivii pas, dansatorii se aseazu într-un loc de pe scena prin care ieseau niste pironi de metal care se fixau pe pantofi. Partea din incaltari care sustinea gamba il ajuta pe cantaret sa se aplece si sa sfideze gravitatia. (B.G.)